Avem 61 vizitatori și nici un membru online

Duminică 17 Decembrie 2017

Rădăcinile Ninjutsu-lui merg adânc in istoria Japoniei, şi sunt direct legate de clanurile de războinici, de lupta dintre acestea, segregarea socială şi specificul condiţiilor militare. Cu influenţe de pe continent prin intermediul refugiaţilor militari, al călugărilor războinici sau al refugiaţilor politici, din China sau Corea, primele forme ale ninjutsu-ului au fost concepute ca un sistem complet de viaţă, incluzând practici religioase, tehnici de fortificare a minţii şi trupului, forme de convieţuire, de armonizare cu ritmurile naturii, şi multe altele.
Acest nou concept a aparut şi s-a dezvoltat în câteva mici sate de războinici din provinciile japoneze istorice Iga şi Koga, în secolele al XI-lea şi al XII-lea (deşi cele mai multe şcoli de ninjutsu au fost codificate mai târziu, în secolul al XV-lea). Cu o guvernare proprie şi o poziţionare geografică excelentă, cele două regiuni au devenit, în perioada Kamakura (1185-1333), cunoscute pentru războinicii şi potentialul militar al acestora. Istoricii au inventariat aprox. 75 familii sau clanuri de războinici din regiunea Iga şi aprox. 53 din Koga care erau contractate în mod regulat de către castele conducătoare ale Japoniei. Cu o riguroasă organizare ierarhică (jonin - cel mai înalt nivel, chunin - nivel mediu şi genin - nivel de bază), familiile ninja variau de la clanuri mici la considerabile grupuri armate, disciplinate şi cu un potential combativ remarcabil. Au dobândit rapid o puternică faimă prin succesul operaţiunilor care le erau încredinţate, devenind o forţă care nu putea fi ignorată într-o situaţie conflictuală. Motiv pentru care, în intenţia de a stabiliza militar zona şi de a evita pericolele armate, generalul Oda Nobunaga s-a văzut nevoit să declanşeze, în 1581, campania istorică de exterminare a clanurilor de luptători ninja din provincia Iga. Deşi Nobunaga a reuşit să copleşească întreaga zonă, suprvieţuitorii s-au împrăştiat în alte regiuni şi au transmis de-a lungul generaţiilor arta şi cunoştintele lor.
Opoziţia dintre credinţele şi practicile războinicilor Ninja şi cele ale samurailor a fost intens portretizată în cinematografia comercială asiatică sau americană, deşi în acele vremuri aceasta distincţie nu era foarte clară. Ambele caste de războinici aveau pregătire militară, dar susţinută de o filosofie de viaţă proprie. O situaţie istorică remarcabilă a fost când Hanzo Hattori (un ninja legendar al vremurilor sale) şi trupa din subordinea sa, au fost angajaţi ca gărzi de corp personale de către daimyo-ul (şi, mai târziu, shogun-ul) Tokugawa, după ce şi-au dovedit eficienţa într-una din acţiunile militare ale acestuia. Faptul, consemnat ca unul din momentele în care ninja au intrat în legitimitate, demonstrează relativitatea diferenţei dintre poziţia unui ninja şi cea a unui samurai.

Spre deosebire de codul onorific al samurailor, în abordarea unei situaţii de luptă, ninjutsu-ul punea preţ mai degrabă pe viaţă şi pe supravieţuire decât pe onoare, mai ales când aceasta strategie ducea la îndeplinirea ţelului propus. Mijlocul în sine nu era important, atât timp cât scopul putea să fie atins. Cu o astfel de atitudine, e de înţeles de ce ninja erau deseori angajaţi în secret de către daimyo pentru a îndeplini diverse misiuni considerate fie inacceptabile pentru casta samurailor, fie de un nivel de periculozitate cu totul excepţional.


După şogunatul Tokugawa, odată cu stabilizarea situaţiei militare şi politice, războinicii ninja au fost din ce în ce mai rar angajaţi, pacea devening, în mod ironic, cel mai mare duşman al lor. Cunoştinţele s-au transmis totuşi în interiorul clanurilor, şi ca nişte adevăraţi supravieţuitori, ninja au traversat secole întregi, păstrându-şi tradiţiile până în timpurile moderne, când aceastea pot fi studiate ca parte integrantă a istoriei şi culturii japoneze. Ninjutsu a fost readus în actualitate în anii 70, când Sensei Hatsumi fonda Bujinkan ca prima organizaţie publică oficială, care preda ninjutsu, depunând eforturi consistente pentru perceperea corectă şi serioasă a acesteia de către public. A acceptat elevi non-japonezi (lucru dificil în dojo-urile tradiţionale) şi, încetul cu încetul, ninjutsu-ul a devenit cunoscut in lumea largă.

O cotitură nefericită a aparut când ninjutsu-ul a devenit subiectul filmelor americane de buget şi calitate reduse din anii 70 - 80, promovând imaginea nerealistă a unui luptător misterios, cu puteri supraomeneşti, deseori malefice. Neînţelegerea artei ninjutsu, şi tendinţele comerciale oportuniste ale societăţii de consum au facut posibilă, pentru o mutime de practicanţi de arte marţiale "cu iniţiativă", specularea imaginii oferite de cinematografie pentru a crea peste noapte dojo-uri pline de cagule şi shuriken-uri, pentru amatorii de exotisme marţiale. Efectele unei astfel de publicităţi eronate persistă încă în opinia publică generală, termenul ninja fiind deseori sinomim cu asasin, erou imaginar, exponent al unor religii misterioase, sau asociat cu impostorii din artele marţiale. De unde şi responsabilitatea organizatiilor  de a oferi o percepţie corectă asupra acestei arte marţiale

Publicitate