Deprecated: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; plgSystemODudeProfile has a deprecated constructor in /home/jkarate/public_html/plugins/system/ODudeProfile/ODudeProfile.php on line 19

Deprecated: Methods with the same name as their class will not be constructors in a future version of PHP; Color has a deprecated constructor in /home/jkarate/public_html/templates/rt_oculus/features/color.php on line 11
Arte martiale - Bushido - Portal Arte Martiale

Avem 50 vizitatori și nici un membru online

Marți 27 Iunie 2017

„Arată-te puternic când eşti slab şi slab când eşti puternic.”Sun Tzu „Arta războiului”
Până acum nu demult era foarte greu de a găsi literatură istorică competentă despre viaţa samurailor. Noi o să încercăm să descriem doar câteva aspecte, legate de artele marţiale pe care le practicau şi nu în ultimul rând arta autoapărării cu mâna liberă – kempo.
Istoria bushido (calea războinicului, bu - însemnând arte marţiale, shi – deopotrivă „învăţat” şi „cavaler” sau „luptător (războinic)” şi do - cale ), se întinde pe o lungime de treisprezece secole, cunoscând din momentul apariţiei perioade de înflorire şi de recesiune, acoperită de glorie şi cântată în marile poeme ale poeţilor japonezi. Un samurai ideal era întruchiparea bunăvoinţei, descrisă în canoanele confucianiste şi în acelaşi timp înzestrat cu o putere şi înverşunare nio („străjerul porţii” în sculptura japoneză). Crescuţi în mediul obiceiurilor şi sărbătorilor Shinto, trecuţi prin şcoala severă a educaţiei Zen, samuraii deja în adolescenţă erau pregătiţi să înfrunte „armate de săbii”. Viaţa şi moartea unui samurai se supuneau unei singure legi – legea onoarei (giri). Sufletul lui era sabia, meseria – războiul, iar preocuparea – perfecţionarea artelor marţiale, pe lângă care se practicau şi arta caligrafiei (shodo), arta aranjamentului floral (ikebana), arta ceaiului (chado), pictura etc. Un proverb spunea: „Printre flori cea mai frumoasă este sakura, printre oameni - samuraii”.
Samuraii au apărut în secolul al VIII-lea în estul şi nord-estul Japoniei. Primele rânduri au fost formate de ţărani fugari, ce căutau pământ şi libertate la hotarele neliniştite cu poporul „ainu”. Astfel ei îşi petreceau viaţa în războaie şi conflicte cu aborigenii rebeli, apărând destoinic graniţele ţării. Doar în veacurile X-XII în timpul conflictelor interminabile s-au format definitiv castele de samurai în frunte cu nobilimea, ce conduceau cu armate impunătoare, doar nominal aflându-se în serviciul casei imperiale. Puternica prezenţă militară care a marcat istoria Japoniei a imprimat anumite elemente ale spiritului războinic societăţii şi gândirii japoneze, depăşind graniţele tradiţionalei arte a războiului. Morala şi spiritul războinic au fost la fel de importante ca şi puterea materială pentru influenţa lor asupra societăţii. La acel timp s-au stabilit şi legile nescrise ale codului moral ale samuraiului (kyuba-no miti – calea arcului şi cavalerismului), care mai apoi s-a transformat în codul Bushido. Ultimul constă din şapte principii esenţiale:
1. Gi: decizia corectă, luată cu sânge rece, atitudinea corectă, adevărul. Când trebuie să murim, murim. Corectitudine.
2. Yu: curaj până la eroism.
3. Jin: iubire universală, generozitate faţă de oameni; compasiune.
4. Rei: acţiune corectă – o calitate esenţială, bunăvoinţă.
5. Makoto: sinceritate totală, onestitate.
6. Meiyo: onoare şi glorie.
7. Chugi: devoţiune, loialitate.
În cele şapte principii de mai sus se simt clar influenţele budismului asupra Bushido-ului şi se poate vorbi despre întrepătrunderea lor.
Aşa, Taisen Deshimaru în cartea sa „Zen şi arte marţiale” spune că: “Pentru calea samuraiului este fundamentală practica cu ajutorul corpului, prin intermediul inconştientului, de unde importanţa enormă acordată deprinderii acţiunii sau comportamentului corect. Bushido a influenţat budismul, iar budismul a influenţat Bushido-ul; elementele, care se găsesc în Bushido sunt în număr de cinci:
● liniştea emoţiilor;
● cedarea calmă în faţa inevitabilului;
● stăpânirea de sine în faţa oricărui eveniment;
● o mai intimă explorare a morţii decât a vieţii;
● sărăcia pură.”
Şi Inazo Nitobe în cartea sa “Bushido – codul samurailor” scrie că: ”Religia budistă recomandă un sentiment de încredere senină în destin, o supunere liniştită în faţa pericolului sau nenorocirii, un dispreţ de viaţă şi aşteptare a morţii cu resemnare.
Un renumit maestru de arme japonez i-a spus elevului său când acesta a devenit stăpân desăvârşit pe arta sa: în afară de învăţămintele mele trebuie să te hrăneşti cu preceptele Zen.
Zen-ul reprezintă tendinţa omenească ca prin meditaţie omul să atingă sfere de gândire ce depăşesc expresiile verbale. Metoda pentru atingerea acestui scop este contemplaţia.”
Spiritul Zen-ului, adus din India de Bodhidharma, a adus budismul Mahayana în China, unde s-a dezvoltat şi a fuzionat cu filozofia chineză pentru a deveni calea adevărată. Astăzi budismul, practic, nu mai există în China, însă do a devenit o datină înrădăcinată.
Zen-ul şi calea au supravieţuit împreună, aşa că majoritatea maeştrilor Zen vorbesc de do şi nu folosesc niciodată cuvântul Zen, care este utilizat din plin de către occidentali.
Un celebru instructor japonez pe nume Yamada Soko (1622-1685), a meditat profund asupra căii samurailor. El considera că aceştia ar fi trebuit să fie mai profund cultivaţi şi de aceea a elaborat un curs special pentru educarea lor.

“Dacă un samurai doreşte responsabilitate politică, dacă el doreşte să conducă poporul şi să-i devină cârmuitor, atunci el trebuie să străbată calea. Nu trebuie să rămână doar un războinic; în afară de BudoShinto, calea zeilor.”
O adevărată încercare a codului Bushido a fost războiul îndelungat ce a izbucnit în anul 1156 între două clanuri puternice: Taira şi Minamoto, cei din urmă susţinuţi de clanul Fujiwara.
După eşuarea împărţirii pământului în anul 935 în Japonia s-a instaurat o politică foarte nesigură. Nobilimea, care nu era de acord cu moşiile sale încerca să-şi facă dreptate cu forţele proprii. Domnea haosul şi nesupunerea legilor casei imperiale. Din clanuri mici răsăreau clanuri mai mari cu o prestanţă şi o atitudine politică proprie. Pe lângă împărat, ţara în acelaşi timp, era cârmuită din umbră de către împăraţi-călugări. Aşa în 1156 a izbucnit un război dintre împăratul călugărit şi cel efectiv, primii fiind susţinuţi de renumitul clan războinic Taira (Heike), iar cei din urmă de către două clanuri Fujiwara şi Minamoto (Genji).
În scurt timp Fujuwara s-au dezbinat după ce au fost urmăriţi şi ucişi de cei din familia Taira, care prin diferite metode au pătruns în casa imperială, proclamându-se împăraţi. Au urmat ani grei de represalii şi urmăriri în rândurile nobilimii de la curtea imperială. Urma o luptă decisivă între Taira şi Minamoto.

Publicitate