Avem 21 vizitatori și nici un membru online

Joi 23 Noiembrie 2017

sacele popescu
Cu câteva zile în urmă am avut plăcerea de a-l întâlni pe shihan Adrian Popescu Săcele, nimeni altul decât  preşedintele Federatiei Române de Karate. Cu acest prilej, reputatul profesor în artele martiale, ne-a oferit un interviu.

- Pentru început vă rog să vă prezentati cititorilor ziarului nostru.
- Sunt ardelean după părinti, dar m-am născut în Moldova, la Focşani. Tatăl meu a fost avocat la baroul Cotnari, mama  fiică de preot. În 1957 ne-am mutat la Braşov.
- Sunteti preşedintele Federatitei Romane de Karate. Ce înseamnă această functie?
- Satisfactie, mândrie, multe probleme şi griji. Satisfactia şi mândria vin de la faptul ca sunt preşedintele unei federatii care cuprinde numeroşi si valoroşi sportivi. O federatie afiliată la MTS şi singura din tară recunoscută de Federatia Mondiala de Karate (WKF). Grijile şi problemele sunt nenumarate şi vin mai ales din lipsa banilor.
- Cum ati ajuns la karate?
- In 1972, când am facut cunoştintă cu acest sport, am ramas fascinant de el.
- Se putea face karate înainte de 1989? Stim ca nu era permisă practicarea acestui sport.
- Până prin 1978 am activate legal. Apoi a venit un ordin de sus, de la “cabinetul 2 “ cred, prin care au fost interzise o serie de discipline sportive şi practici orientale. Printre acestia s-a aflat karatele, yoga, jiu jitsu, bridge etc. Cu abilitate însă, profitând şi de întelegerea şi chiar complicitatea unora, ne-am desfăşurat activitatea   semiclandestin.
- Ati avut colegi în acea vreme printre sătmăreni?
- Cum să nu. Cel mai renumit a fost regretatul Ioan Ghidut. Au mai fost apoi Mihai Apan, Dan Mărgineanu şi regretatul Doru Someşanu. Pe lânga aceştia aş vrea să amintesc în mod deosebit pe cineva, un om desebit, pe fostul procuror şef al judetului, Ioan Rusu. Dumnealui, în vremurile trecute, a fost un adevărat protector al acestui sport în Satu Mare. Dintre cei mai noi aş vrea să-l remarc pe Robert Magos preşedintele CS Samuraiul, “number one” în karatele sătmarean. Un om deosebit, un foarte bun organizator, un om cu har care iubeşte cu patimă acest sport.
- Putem pune între karate şi violentă un semn de egalitate?
- Categoric nu. Cel care face aşa ceva, comite o greşeală enormă. Karatele înseamnă în primul rând auto apărare. Karatele poate fi considerat apoi o metodă de educatie foarte valoroasă. Un sport complex. Activitatea de bază în karate este cea intelectuală. Un practicant adevărat al acestui sport este un om echilibrat, educat, modest, capabil de o mare stăpânire de sine.
- Ce mesaj ati dori să transmiteti practicantilor de karate din Satu Mare?
- Mai întâi de toate aş vrea să mă adresez părintilor cărora le-aş da un sfat. Lăsati-vă copii la karate ! Vor avea o stare de sănătate perfectă atât fizică cât şi mentală. Pregătirea pentru karate este o metodă extreme de eficientă, cu cheltuiei minime, de educatie a copiilor.

www.informatia-zilei.ro

Publicitate